Tatăl lui a murit când Albert avea numai cinci ani. Băiatul a avut parte de o copilărie nefericită într-un orfelinat din care obişnuia să evadeze pentru diverse perioade de timp.
La cincisprezece ani a devenit ucenicul unui pictor decorator, iar în 1898 s-a căsătorit.
Albert Fish era un om mai degrabă interiorizat, retras, cunoscut ca bun creştin şi bun familist, care îşi adora cei sase copii. Pe scurt, nu exista nici un indiciu că se va transforma într-un monstru, iar gustul său pentru perversiuni sexuale a rămas în umbră până în 1917.
„Excentricităţile” lui Albert au ieşit la iveală datorită faptului că a fost părăsit de soţie. Din acest moment, aşa cum a declarat si doctorul Frederic Wertham, omul care îi cunoştea cel mai bine structura şi organizarea minţii, „n-a existat nici o perversiune cunoscută pe care el să n-o fi practicat în mod frecvent”.
Obsedat de conceptul religios al izbăvirii prin autopedep sire, Fish a abuzat de propriul său corp cu aceeaşi cruzime cu care a abuzat şi de corpurile victimelor sale. Se autoflagela, se automutila prin arsură si îşi introducea ace în pubis.
După ce a fost arestat, radiografia a evidenţiat nu mai puţin de douăzeci si nouă de corpuri metalice străine în trup, dintre care unele fuseseră implantate acolo de suficientă vreme cât să înceapă să se corodeze.
Deşi Fish le era cunoscut poliţiştilor ca un infractor benign – îi plăcea să întocmească scrisori obscene ca răspuns la anunţurile matrimoniale şi să păcălească lumea, poveste pentru care petrecuse scurte perioade de condamnare în închisori şi ospicii – nimeni nu avea nici cea mai vagă idee despre extinderea activităţilor sale de tortură, crime, necrofilie si canibalism.
Pe data de 3 iunie 1928, folosindu-se de numele de „Frank Howard”, Fish a bătut la uşa apartamentului din New York City al familiei Budd. Ajunsese acolo ca urmare a anunţului publicat de Paul Budd în ziar; acesta căuta o slujbă, iar Howard venise să-i ofere una la ferma lui imaginară din Long Island.
„Blândul si generosul” bătrân si-a amintit, în timp ce discuta cu Budd, că „sora” lui dădea în acea zi o petrecere pentru copii, si a propus s-o ducă pe fata celor doi Budd, Grace, în vârstă de doisprezece ani, la petrecere, cât timp Paul avea să-si facă bagajul.
A fost ultima dată când domnul şi doamna Budd si-au mai văzut fiica, vie sau moartă.
În noiembrie 1934, doamna Budd a primit o scrisoare neaşteptată:
„Dragă doamnă Budd,
Acum cîţiva ani, un prieten al meu, căpitanul John Davis, a plecat din California spre Hong Kong, unde bântuia în acea vreme o mare foamete. Era periculos să dai drumul pe stradă oricărui copil sub doisprezece ani, căci se încetăţenise obiceiul ca ei să fie prinşi, tăiaţi în bucăţi şi vânduţi drept hrană. La întoarcerea în New York, prietenul meu a prins doi băieţi, unul de şase, celălalt de unsprezece ani, i-a ucis, i-a gătit si i-a mîncat.Aşa se face că am venit acasă la dumneavoastră în 3 iunie 1928 si, sub pretextul de a o duce pe fata voastră, Grace, la o petrecere dată de sora mea, am dus-o în Westchester County, Worthington, într-o casă pustie de acolo, unde am sufocat-o până şi-a dat duhul, după care am tăiat-o si i-am mâncat o parte a corpului. Nu m-am culcat cu ea. A murit virgină.”
După adresa, imperfect ştearsă, a poştei de unde fusese trimis plicul, poliţiştii au ajuns în camera sărăcăcioasă din New York unde locuia Albert Fish.
Pentru cel care a devenit cunoscut sub numele de „Ucigaşul-Canibal”, această descindere a reprezentat sfârşitul unei cariere în cursul căreia asasinul a întreprins atacuri violente asupra a mai mult de o sută de tinere si a ucis douăsprezece dintre ele.
La 12 martie 1935, Fish a fost adus în faţa instanţei din White Plains, New York, fiind acuzat de asasinarea lui Grace Budd. Fish îi conduse pe poliţişti la locul în care zăceau rămăşiţele fetei.
Deşi avocatul numit din oficiu a susţinut convingător teza nebuniei, juraţii l-au găsit pe Fish vinovat de crimă; unul dintre aceştia a măr-turisit mai târziu : „Eu am crezut că era nebun, dar merita, oricum, să moară electrocutat.”
Exact aşa s-au si petrecut lucrurile în fapt – în ciuda apelurilor împotriva sentinţei cu moartea, semnate de doctorul Wertham, prin care el a probat că „acest om este nu numai incurabil şi imposibil de îndreptat, dar şi imposibil de pedepsit, în închipuirea sa deformată, abia aşteaptă scaunul electric ca pe o ultimă experienţă a adevăratei dureri.
Albert Fish a fost fixat pe „scaun” în închisoarea Sing-Sing, la 16 ianuarie 1936, uitându-se la toţi cei prezenţi ca si cum ar fi plecat la un picnic.
Sursa: CRIMINALI CELEBRI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu