Herbert MULLIN

Produs al unui mediu de puternică religiozitate, dusă până la obse-sie, Herb a reuşit să surprindă pe toată lumea.

Fusese unul din cei mai buni la învăţătură în şcoală şi atât el, cât si cel mai bun prieten al său, Dean Richardson, erau membri ai pres-tigioasei echipe de atleţi „Zeros” a scolii.

Ceea ce pare să fi determinat degenerarea mentală a lui Mullin a fost moartea lui Dean într-un accident de motocicletă, în iulie 1965.

El a început să prezinte simptomele vizibile ale unui dezechilibru de tip schizofrenic – şi-a transformat dormitorul de acasă într-un altar pentru prietenul pierdut şi a rupt logodna cu prietena sa pentru că, spunea el, ar fi homosexual.

S-a declarat un opozant conştient al înrolării iminente şi, la aniver-sarea a 21 de ani, în 1969, Herbert şi-a sărbătorit majoratul anun-ţându-şi familia uluită că pleacă în India să studieze religia.
Şederea într-un spital de boli nervoase, la sugestia părinţilor săi, nu a reuşit să-i atenueze ciudatele fixaţii şi, către sfârşitul anului, era clar că Mullin suferea de schizofrenie paranoidă.

A început să folosească substanţe halucinogene si să audă voci în eter; este discutabilă legătura dintre aceste două activităţi, dar de-pendenţa sa din ce în ce mai puternică de narcotice n-avea cum să-l fi ajutat prea mult.

În următorii doi ani, Herbert Mullin a fost internat si externat din diferite instituţii, pentru ca apoi să recidiveze si să fie internat într-o altă clinică.

Una din consecinţele cele mai grave a fost că vocile pe care le auzea au început să-i ordone să ucidă.
Prima dată când Herb a îndeplinit aceste ordine a fost pe data de 13 octombrie 1972. Se afla la volanul maşinii sale, când a trecut pe lân-gă un vagabond bătrân, identificat ulterior ca Lawrence White.

Mullin s-a oprit, a coborât din maşină şi a ridicat capota, ca şi cum vehiculul s-ar fi stricat. Când „bătrânul Whitey” a ajuns în dreptul lui si, pus pe vorbă, s-a oferit să-l ajute, Mullin l-a bătut cu un baston de baseball până când l-a omorât.
Marţi, 24 octombrie, el a înjunghiat-o mortal pe Mary Guilfoyle, studentă la un colegiu din campusul universitar Santa Cruz, i-a despicat trupul şi i-a scos maţele cu mâinile goale, lăsând ca resturile să fie ciugulite de vulturi.

Şi încă mai auzea vocile, acele voci care nu încetau să-i ordone.
Uneori, glasurile erau diferite – nu cele care îi ordonau să ucidă, ci vocile oamenilor care îl implorau pe Herb să-i ucidă.

Astfel că, în decembrie 1972, el a plecat si şi-a cumpărat o armă. La sfârşitul lunii următoare a împuşcat mortal cinci persoane într-o singură zi.

Herb le-a auzit în continuare, motiv pentru care a si declarat: „Satan intră în oameni si îi face să acţioneze altfel decât doresc”.
Pe data de 6 februarie 1973, Mullin a împuşcat mortal sase adoles-cenţi care îşi ridicaseră cortul lângă Parcul Naţional Cowell, din Santa Cruz.

La mai puţin de o săptămână după aceea, vocile i-au cerut să-l îm-puşte pe Fred Perez, pe când lucra în grădina casei sale; ceea ce vocile nu i-au spus lui Herb a fost că o vecină se uita pe fereastră si că a anunţat poliţia.

La numai câteva minute după aceea, Mullin se afla în arest, iar apoi a recunoscut că a comis treisprezece crime.

La procesul său, care a avut loc la tribunalul districtual din Santa Cruz în iulie 1973, apărarea lui Herbert Mullin a susţinut – foarte rezonabil, am putea spune, că acuzatul nu era vinovat, din motive de iresponsabilitate; la urma urmelor, fusese diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.

În mod imoral, juraţii au decis că Mullin era, cel puţin după standar-de juridice, responsabil de acţiunile sale si, deci, apt să se prezinte în faţa tribunalului.
În cele din urmă, a fost acuzat de zece cazuri de omucidere si găsit vinovat în două crime de gradul întâi şi opt crime de gradul doi.

În prezent este încarcerat la închisoarea San Quentin, cu drept de eliberare condiţionată în 2025, când va avea 78 de ani.

În multe privinţe, Herb Miller este stereotipul ucigaşului psihopat „vizionar”. Motivaţia crimelor sale era faptul că el credea, într-adevăr, că vocile şi „mesajele telepatice” erau îndreptate spre el, ca salvator al lumii.

Mullin credea că, prin uciderea unor oameni („micul dezastru”), putea preveni „marele dezastru” – un cutremur cataclismic, urmat de inundaţii uriaşe, care ar fi urmat să distrugă California.
Trăsătura cea mai alarmantă a acestei povesti, altfel tragic, este că Herbert Mullin prezentase simptome ale unei instabilităţi mentale serioase încă din tinereţe şi, măcar în parte, programul statului California pentru persoane cu dezechilibru mental este responsabil pentru faptul că un om, atât de evident iresponsabil, a fost lăsat a tât de mult timp fără o supraveghere de specialitate.

Sursa: CRIMINALI CELEBRI